Imi cer scuze pentru ultimele zile in care nu ati putut accesa re:Cool..”Pauza” a fost de natura tehnica, si desi mi-a luat ceva timp sa clarific problema, revin – dar pentru putin timp – cu un anunt..
Re:cool intra in vacanta…Ca sa se poata reintoarce cu forte proaspete, intr-un format nou.
Va astept -sper- in viitorul apropriat, sa continuam dialogul inceput aici, despre lucruri care se vad, lucruri care nu se vad, si cu ce ochi privim inspre ele..
theimagebuilder 
Sa lamurim un lucru: nu imi place politica, nu imi plac politicienii, iar subiectele mele preferate de small talk in lift sau in fata blocului nu includ acest aspect controversat al realitatii in care traiam. Buuun..Am clarificat asta…Mai departe.
Pana si fiica-mea in varsta de 5 ani si 4 luni stie ca in Statele Unite vor fi alegeri prezidentiale. Desi concepte ca democratia sau campania electorala vor ramane pentru ea un mister complicat inca cativa ani de acum incolo, stie totusi ca oamenii mari -adica tara si poporul -va trebui sa aleaga pe alti oameni mari ca sa ii conduca. Ok. Acum gata hai, e vremea de culcare, ora copiilor a trecut demult. Intram in discutii ’serioase’.
Tema discutiei insa, nu este nici Obama nici McCain (pe sistemul: Dumnezeu cu mila..) Dar pentru ca e seara tarziu si nu ne aud copiii, profitam si o aducem in lumina reflectoarelor pe doamna guvernator de Alaska Sarah Palin, aspiranta republicana la titlul de Vice-Presedinte al Statelor Unite ale Americii.
Doamna guvernator (oops! era cat p-aci sa-i zic ‘guvernatoare’, dar asta ar fi desigur sub dumneaei) continua sa constituie deliciul meu intr-un anotimp gri, dupa care nu ma dau deloc in vant (in general toamna e pentru mine un rau nenecesar).
Este absolut sublim sa o urmaresti ca tot omul de rand pe Sarah Palin la televizor.. Sa te gandesti ca intr-o buna zi, daca nenea McCain ar fi Presedintele Americii si ar intra in spital ca are si el vreo 72 de anisori si -de’!- ar fi de asteptat, doamna Palin are acces la buton.. Adica nu numai ca o lasa gardianul sa intre in camera cu butonul, dar ea ar stii si parola, si daca ar vrea ea, ar si putea apasa pe buton… Si.. poc, ne-am juca cu totii frumos de-a artificiile..
Eu ma intreb, lumea in care traim chiar a innebunit? Lasand si democratii si republicanii, si senatul si guvernul american deoparte, cum e posibil ca o tanti ca Sarah Palin, sa apara in toata splendoarea ei in fata intregii lumi, sa incerce sa convinga americanii ca ea merita sa fie femeia cu cea mai mare putere politica din Statele Unite?!? Oameni buni, sunt eu nebuna? Sansele sunt destul de mari, recunosc. Dar cum sa te uiti la Palin si sa crezi ce spune?! Sau pardon, sa incerci sa crezi ce spune?! Imaginea cui sa o reprezinte ea? Adica te uiti la ea, o asculti cinci secunde jumate si zici “da, asta femeie inteligenta si capabila, cu experienta si cultivata, puternica si rationala, articulata si intelectuala, stapana pe ea si in control!”
Am inteles-o pe asta cu strategia, cu piata, cu faptul ca Obama democratilor va fi votat de femei si de americanii de culoare, iar republicanii aveau nevoie sa contraatace printr-o nicha, si imping in fata o femeie care sa fure din voturile taberei adverse…Dar chiar s-au terminat femeile destepte din America? Sau nuuu.. poate singurele femei inteligente din America sunt democrate?! Sau poate Palin trebuie sa atraga o anumita audienta, si anume barbatii frustrati si femeile proaste?
Nu stiu, in orice caz, dupa tot ce am vazut pana acum, Sarah Palin a reusit fara prea mari eforturi sa ocupe locul intai in topul FENOMENE PARANORMALE DAR ADEVARATE. Imaginile vorbesc de la sine…
Social networking-ul a devenit de ceva timp incoace la fel de popular ca telefonul mobil acum vreo 20 de ani(surprinzator, anul asta s-au implinit 35 de ani de la aparitia primului telefon mobil). Toata lumea are un cont pe Facebook sau Hi5 sau MySpace sau Yahoo 360 sau pe inca cele 150 de alte site-uri similare. Stiu persoane care au cate un cont pe fiecare. Cu poza de duminica, date personale si bineinteles, armata de ‘prieteni’ in lista de contacts.
Cu o suta de milioane de users, Facebook (ca si restul site-urilor de acest gen) a devenit esential pentru o intreaga generatie pentru modul in care aceasta isi formeaza si mentine relatiile. Pe parcurs insa, pshihologii au remarcat faptul ca aici se creeaza un mediu propice pentru ceea ce ei numesc ’superficialitate’. Un nou studiu initiat de University of Georgia, a identificat narcisistii doar dupa profilul de pe Facebook. Studiul a descoperit ca cei care au o lista abundanta de prieteni, wall posts sau fotografii personale foarte atractive (de cele mai multe ori cu tenta sexuala) sunt in cele mai multe din cazuri, narcisisti. Conform studiului, narcisistii folosesc acest gen de relatii sociale pentru a-si spori respectul de sine si pentru a-si accentua statutul social. Ei se hranesc din faptul ca sunt placuti foarte repede de persoane necunoscute, iar telul lor este de a fi perceputi ca lideri, cool si desirabili din punct de vedere sexual. Se cred unici.
Tinand cont de oportunitatile oferite de Facebook de a construi o anumita imagine, de a folosi fotografii si de a adaposti relatii superficiale sau nesincere prin conversatii de gen ’sound-byte’, liderii acestui studiu au decoperit ca site-ul este ultra-populat de narcisisti. Una din autorii studiului, Laura Buffardi spune ca aceste persoane sunt in general, neinteresate de relatii autentice sau de durata, sau de relatii sentimentale. “Ceea ce ii motveaza in schimb, este dorinta de a fi perceputi dominanti, la moda si populari. Iar Facebook permite mentinerea relatiilor superficiale mult mai mult decat alte forme de comunicare datorita faptului ca este foarte simplu sa mentii extrem de multe persoane in network-ul tau” explica Buffardi.
Columnista Sarah Nicole Prickett din Toronto (‘writer about town’) are, la 23 de ani, 737 de prieteni pe Facebook si 795 de fotografii in profilul ei. Majoritatea o arata pe tanara chefuind. Ea admite ca “Facebook ne permite si face acceptabil sa fim narcisisti”, si recunoaste faptul ca a folosit site-ul pentru a-si construi o anumita imagine, alta decat cea reala.
Deci…In loc sa aratam cum suntem in realitate, Facebook ne da oportunitatea de a ne edita pe noi insine, si in acest fel, de a ne ascunde eu-l real. Profilele de pe Facebook sunt mai mult despre imaginea persoanei decat despre persoana in sine. Narcisismul si voyeurismul se hranesc reciproc in acest caz.
Curioasa din fire si ca de obicei, bineinteles ca am o intrebare: pe langa showcasing acesti indivizi, creeaza Facebook si MySpace o noua generatie de narcisisti?
Desi inca mai sunt persoane care folosesc social networking-ul pentru a mentine legatura cu prieteni sau rude la distanta, focusul site-urilor pe auto-promovare poate pana la urma schimba tiparul sau normele pentru ceea ce oamenii spun si fac – cel putin online.
Ieri dimineata in drum spre birou, ascultand la radio talk-showul meu preferat, o topica foarte draguta (zic eu) mi-a atras atentia. Era vorba despre perceptia unii barbat vis-a-vis de o femeie atunci cand o vede fara machiaj pentru prima oara.
Scenariul este cat se poate de previzil – reactiile pot insa varia: iti place de o fata. Iesiti de cateva ori impreuna, si incepi sa iti spui ’she might be the one’…Dupa o vreme de placut si admirat, vine si clipa adevarului. Nu, nu e vorba de o cerere in casatorie – doar o vezi fara make-up..
Ce faci?
1. O iei la fuga pe scari un pic speriat si confuz, intrebandu-te unde a disparut femeia viselor tale, si cum a putut sa ti se intample chiar tie asta.
2. Dupa ce iti revii din socul initial ii analizezi trasaturile cu sange rece incercand sa-ti imaginezi (acum ca vezi adevarul in fata si dispui de toate informatiile) cum ar arata copiii vostri. Si..dupa un lung dialog interior iti petreci restul zilei (sau noptii) incercand sa te convingi ca odraslele iti vor semana.
3. Iti dregi bine vocea si ii spui ca iti place de ea in versiune ‘naturala’ – in mod bizar, te simti mai apropiat de ea si mai indragostit acum ca ai ’vazut’ marele secret. De fapt daca te uiti mai atent, iti pare chiar adorabila asa vulnerabila fara ‘masca frumusetii’, si iti imaginezi cum arata cand era mica.
4. Nu-ti pasa. Cu make-up sau fara, nu dai atentie la chestiile astea de fetite – important e ca are exact calitatile pe care tu le cauti intr-o partenera.
Asadar, cum reactionezi tu? Ce gandesti tu atunci cand o vezi pentru prima oara fara ochii aia mari si frumosi cu care te-a fermecat din prima zi? Sau fara buzele senzuale si pielea perfecta? O mai poti privi la fel? Te inhiba, sau esti bucuros ca nu mai aveti ’secrete’? E o femeie cool fara make-up?
Iar tuturor fetelor care nu se demachiaza seara de groaza ca dimineata vor produce repulsie celui de langa ele, sau celor care apeleaza la machiajul permanent, sau celor care nu stau nici in casa ‘au naturelle’, le spun un singur lucru: indiferent de ce vor spune sau vor gandi ei, nu esti frumoasa, cool sau seducatoare doar pentru ca ai gloss pe buze si genele intoarse. Daca nu esti tu comfortabila in pielea ta, nimeni nu va fi- atunci cand va vedea de real you..
In ultimul timp ma gandesc des la copilarie, la vremurile cand nu aveam nici o grija, si cand credeam ca totul e posibil. Imi amintesc zambind cum ieseam in fata blocului sa ma joc ‘elastic’ sau sotron dupa ce imi treminam lectiile – bineinteles numai dupa ce dilema ‘cu ce ma imbrac’ era rezolvata vreo ora mai tarziu …
Imi aduc aminte cum imi lipeam petale de flori pe unghii, pretinzand ca am unghii lungi si roz…imi doream atat de mult sa ma fac odata mare..Sa pot sa fiu independenta, sa fac ce vreau, sa merg unde vreau..
Mai tarziu, imi amintesc cum alergam dupa un baiat in curtea scolii, cum visam ca o sa ne casatorim intr-o zi si o sa avem doi copii.. Varsta viselor si a miresmelor de vara la bunici, ani puri, poate cei mai autentici pe care ii vom trai vreodata..
Nascuta la sfarsitul anilor 70, constat ca nu numai viata mea e diferita de cum visam eu cand eram mica, dar ca sunt si alte lucruri putin diferite..
Spre exemplu, suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Lapte gros” “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”,”Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”. La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place , Twin Peaks, Dallas (prima mea adictie).. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Roxette, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele – singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”. La scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”. Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”. Suntem o generatie ‘first-timers’ dar si de ’last-timers..Si asta e..foare cool!
Imi doresc ca si copilul meu sa aiba cel putin atatea amintiri frumoase din copilarie cate am eu, si…imi doresc sa nu vrea atat de mult sa fie mare, sa fie independenta, sa faca ce vrea si sa mearga unde vrea..
PS. ‘Soimita’ din poza - ’the image builder’ pe la vreo 6 ani..
Dupa cateva saptamani de vacanta m-am intors acasa cu o atitudine reflectiva..
Am vizitat mai multe orase din Spania, Franta, Luxembourg si Belgia – am vazut locuri minunate, am cunoscut oameni interesanti si am reintalnit prieteni dragi de o viata.
Cu intentia unui scurt debrief, dupa tot acest timp privesc in urma si, scotocind in sertarul cu amintiri proaspete, zambesc si plang.. O multitudine de experiente m-au facut sa privesc la viata, la ceea ce e cool si ceea ce nu e cool in ea. Si nu as fi putut sa fac asta daca nu m-as fi distantat de ceea ce insemna existenta mea de zi cu zi, si nu as fi privit-o de la mii de kilometri distanta.
Ce am invatat? Ca lucrurile importante raman sadite in sufletul nostru indifferent de locul in care ne aflam, ca greselile din trecut sau prezent nu te schimba ca om, dar te zguduie suficient incat sa vrei sa nu le mai repeti, am invatat ca singuratatea uneori ne ajuta sa vedem atunci cand suntem orbi si ca aparentele pot fi periculoase. Am mai invatat ca timpul nu imi e aliat si nu imi va fi niciodata..
Asa cum fiecare colt de strada pe unde am trecut avea povestea lui, si eu, recitindu-le pe cele vechi si apoi scriind in fapte capitole noi din cartea vietii mele, raman surprinsa. Surprinsa si intrigata de zbaterile si cautarile sufletului uman raportate la calmul si tacerea eternitatii.
Pentru cat timp caram cu noi lupta cea invizibila, asta stie fiecare in dreptul sau. Cateodata insa, pacea este in esec, in predarea armelor sau in capitularea neconditionata. Numai in acel jos ne putem opri, privi in jur si accepta ca nimic nu e intamplator si ca totul e in mana Celui care ne-a creat.
Un prieten spunea recent ca viata e un topogan pe care permanent urcam- si atata timp cat urcam, e bine, suntem ok. Cat de adevarat! Cateodata insa, zic eu, e bine sa cazi, sau sa te lasi sa cazi. Si sa speri ca lovitura nu va fi fatala. Doar asa, urcusul din nou pe fasia noastra de topogan devine nu numai posibil, dar si justificabil.
Si promit ca urmatorul post va fi mai ‘cool!’:)
Unii stiu, altii nu, dar iubesc masinile, si oricat de mult as fi visat eu sa ma fac vreun pilot de Formula 1, realitatea e muuult mai putin spectaculoasa..Painea cea de toate zilele imi este adusa de cursurile de eticheta (printre altele). Si pentru ca functionam pe parametrii logici, am zis sa vorbim azi despre.. maniere si masini
La prima vedere, un drum cu masina firmei (mai ales cand avem si soferul la dispozitie) sau cu cea personala atunci cand iesi la plimbare in weekend e o placere. Dar pentru ca lipsa de politete sa nu ne strice placerea, voi puncta unele reguli -zic eu-utile:
- Soferul, inclusiv cel de taxi, va fi atent la trafic, va discuta cu pasagerii doar daca e intrebat sau are nevoie de lamuriri cu privire la traseu, nu va face comentarii deplasate la adresa masinii, a aglomeratiei sau a peisajului.
- Cel care se preocupa de comfortul pasagerilor este tot soferul. Acest lucru ramane valabil si in cazul in care conduceti masina proprie. Scaunele trebuie reglate, usile deschise, bagajele urcate in portbagaj. Cand masina va fi condusa de o femeie, aceasta poate cere pentru bagaje ajutorul unui barbat din grup.
- Pozitia in masina nu este intamplatoare. Astfel, cand mergem doar cu soferul vom sta pe locul aflat in masina diagonala cu acesta, indiferent de functie, sex sau varsta. La fel se intampla si in taxi. (Doar intr-o masina personala ne asezam langa sofer)
- Daca in masina oficiala urca un domn si o doamna, vor ocupa locurile din spate. Daca urca doi domni si o doamna, unul dintre domni va sta in fata. Daca in masina vor urca trei doamne, in fata va sta cea mai tanara. Daca in masinile oficiale locul de onoare este cel plasat in diagonala cu soferul, in masinile particulare acest loc este cel de langa sofer. Astfel, daca un cuplu invita o doamna in masina si barbatul conduce, locul din fata va fi oferit invitatei. Aceasta va refuza si va sta in spate alaturi de cealalta doamna. Asadar locul de langa sofer, fiind locul de onoare, va fi oferit invitatului, unei doamne sau celei mai in varsta persoane.
Cu certitudine incasarile ar creste daca regulile de politete s-ar respecta si in companiile de taximetrie. Este importanta vestimentatia soferului, igiena personala, stilul de a vorbi, muzica din masina, starea masinii, aranjamentul interior (ma refer la tot felul de obiecte atarnate, la fotografii sau alte simboluri la care nici nu vrem sa ne gandim acum) Toate acestea tin de bunul simt, deci nu ar trebui considerate un lux sau taxate in plus.
Transportul in comun are cerintele sale in materie de politete. Apreciem cum este folosit in alte tari, dar nu facem nimic sa fie si la noi mai bine. In Romania, urcarea se face pe la usa din spate si pe la mijloc, iar coborarea pe la usa din fata. In multe tari europene, urcarea in autobuz se face prin fata. Si urcarea si coborarea ar trebui sa se faca in ordine, fara busculada, dand prioritate personelor in varsta, doamnelor, persoanelor cu copii. Tot acestora le vom oferi si locul pe scaun, nu pentru ca li se cuvine, ci pentru ca asa e politicos. Nu caram in autobuz sau metrou bagaje voluminoase care deranjeaza calatorii si nu vorbim la telefonul mobil. Putem citi carti sau ziare, dar vom avea grija sa nu deranjam. Transportul in comun nu este o piata publica in care sa declansam dezbateri, sa ne facem cunoscute opiniile despre politica sau despre starea natiunii.
Cu totii ne plangem de conditiile din trafic, totusi nu suntem intotdeauna binevoitori unii cu ceilalti. Am putea acorda prioritate celor care ies din parcare sau de pe strazi laterale, am putea respecta culoarea galbena a semaforului, am putea renunta sa ne facem loc folosind insistent farurile, am putea acorda prioritate pietonilor, iar acestia ar putea, la randul lor, sa traverseze prin locurile marcate. Si da, am putea parca masina amintindu-ne ca nu suntem singurii participanti la trafic! Clipul de azi e din ciclul „asa ceva nu exista”, dar… uite ca existaaa! (merita vizionat pana la capat). Desi amuzant la prima vedere, intrebarea mea e ‘Oare cam cat respect si bun-simt are tanti soferitza pentru cei din jurul dumneaei?’ Si pentru ca e o intrebare retorica, hai sa mai intreb una, la care fiecare poate raspunde in dreptul lui: ‘ Eu cum sunt oare perceput(a) atunci cand sunt la volan?’ (Ultima intrebare e in primul rand pentru mine )
Eticheta, bunele maniere sau a fi civilizat nu inseamna decat un singur lucru: a ne gandi la cei din jur – cunoscuti sau necunoscuti – inainte de a ne gandi la noi insine, in asa fel incat comportamentul nostru sa reflecte asta in orice situatie sau imprejurare. Suntem politicosi atunci cand ‘we make others feel comfortable’, atunci cand aratam ca avem bun simt si suntem sensibili din punct de vedere social.
In urma post-ului precedent, Parerea_mea remarca (foarte corect) in comentariul de ieri ca este mult mai greu sa te integrezi in Olanda decat in SUA. Dezvoltand acest gand, iata cateva consideratii despre cultura olandeza si despre modul optim de comunicare cu olandezii – mai ales in context profesional. Asta ca sa fie mai usor 
Desi succesul – mai ales cel obtinut prin efort personal – este respectat in societatea olandeza, in aceasta tara este recomandabil sa afisam modestie. Mai rezervati si formali cu strainii, olandezii considera autocontrolul si stabilitatea emotionala drept o virtute. Acestea se manifesta si prin numarul redus de intrebari personale pe care olandezii le pun sau la care sunt dispusi sa raspunda.
Fara a intra in detalii prea sufoase, merita sa amintesc faptul ca din punctul de vedere al dimensiunilor culturale, Olanda este similara tarilor scandinave. Dimensiunea „individualism” are o valoare ridicata, fapt care indica o societate cu atitudini individualiste, legaturi relativ relaxate cu ceilalti, un nivel crescut de incredere in fortele proprii, precum si o orientare spre grija fata de sine si fata de familie. Tot aceasta dimensiune implica drept norma puternica respectarea aspectelor private, complet separate de cele publice sau profesionale. Evitarea incertitudinii are o valoare moderata, fapt care indica orientarea spre crearea si respectarea mai multor legi, reguli si proceduri care acopera multe dintre situatiile sociale. Cea mai scazuta valoare o are dimensiunea „masculinitate” (mult sub media europeana, respectiv mondiala), fapt care indica o societate egalitarista, in care femeile sunt tratate in mod egal cu barbatii si orientata spre grija fata de membrii ei.
Prezentare
Olandezii tin la imaginea lor, totusi nu vor sa atraga atentia in mod ostentativ, pentru ca tin la principiile lor de egalitarism. Toleranti fata de ceilalti, disciplinati, conservatori si atenti la cele mai mici detalii, ei se percep ca fiind oameni harnici, practici si bine organizati. Tinuta lor vestimentara este relativ conservatoare. In mediile financiare poate fi chiar foarte conservatoare – prin costumele inchise la culoare – in timp ce in IT si vanzari poate fi casual. In unele organizatii, superiorii ierarhic pot fi chiar mai informal imbracati decat ceilalti angajati. Cu cat executivii au mai mult succes sau sunt mai instariti, cu atat este mai mare efortul lor de a pastra o imagine obisnuita.
Salutul
Strangerea mainilor, insotita de un zambet discret si repetarea numelui propriu constituie salutul uzual. In cultura de afaceri, prezentarea cu titlul profesional si cu numele de familie este intotdeauna recomandata, cel putin pana cand sunteti invitati sa procedati altfel. Putem folosi si apelativele domn sau doamna – in limba olandeza mijnheer sau mevrouw. Strangerea mainilor este ritualul recomandat atat la inceperea cat si la incheierea intrunirilor. La intrarea in spatii publice (birouri, magazine etc.) de asemenea, se saluta.
In public
Desi exceptia o fac cei din Amsterdam, olandezii sunt persoane mai rezervate. Este recomandabil sa afisam un comportament linistit si sa nu vorbim exagerat de tare. Acest lucru se aplica inclusiv in cazul in care chemam un chelner: contactul vizual si miscarea discreta pe verticala a capului fiind suficiente.
Femeile olandeze considera sarutul mainii exagerat, dar apreciaza cand barbatii le deschid usa. La urcarea scarilor, barbatii preced femeile, ordinea
schimbandu-se la coborare..
Distanta fizica sociala este mai mica decat in SUA, dar mai mare decat in Asia. Lungimea de un brat este recomandabila pentru comfortul interlocutorului.
Punctualitatea
Olandezii considera punctualitatea un lucru extrem de serios. Intarzierea, chiar si de cateva minute, poate fi perceputa drept un semn al neseriozitatii sau o incapacitate de organizare personala. Daca stim ca vom intarzia, anuntam imediat (oferind o explicatie plauzibila), deoarece anularea unei intalniri din partea noastra ne poate prejudicia imaginea si relatia de afaceri.
In Olanda, programul uzual de lucru este de la 8.30 la 17.30. Intalnirile sunt programate cu aproximativ doua saptamani in avans (prin telefon sau fax) sau chiar o luna (prin email). Evitatam planificarea unor intalniri in lunile iulie, august sau la sfarsitul lui decembrie. Acestea sunt perioade de vacanta.
Discutii formale
Intalnirile de lucru sunt destul de formale si pastreaza ordinea si timpul alocat din agenda prestabilita. Timpul acordat socializarii este scurt, trecerea la subiectul discutiei se face imediat dupa prezentare. Cartile de vizita se schimba tot atunci. Ele pot fi in limba engleza, dar materialele tehnice, in special cele care contin o terminologie complicata este recomandabil sa fie traduse in olandeza, insotite de reprezentari grafice concludente.
In cadrul discutiilor este foarte apreciata sinceritatea, dar si flexibilitatea de a ajunge la un compromis. Nu ne hazardam sa facem promisiuni fara acoperire.
Cea mai buna strategie de convingere este sa ne rezumam la date, informatii si fapte clare, concise si verificabile (fiind destul de probabil ca interlocutorii nostri sa fi facut ei insisi o verificare prealabila). In mediul de afaceri nu este indicat sa zambiti tot timpul, acest comportament fiind interpretat ca nesinceritate.
Aspectele emotionale sunt mai putin importante in deciziile de afaceri. Procesul de luare a deciziilor este mai lent, datorita orientarii spre informare si obtinerea unui consens. Chiar si in structurile ierarhice superioare, unde se iau deciziile, sefii cer si respecta opiniile tuturor celor implicati. In schimb, odata luata decizia, ea va fi dusa la indeplinire cu angajament in atingerea obiectivului.
In timpul negocierilor evitatam confruntarea sau alte tactici de marire a presiunii cu interlocutorii.
Contactul vizual direct este perceput ca un semn de sinceritate, dar fixarea continua a privirii interlocutorului poate fi resimtita ca agresivitate sau lipsa a unor deprinderi sociale.
La discutiile de afaceri, subiectele personale nu isi au locul.
Conversatii de afaceri la masa
Majoritatea invitatiilor la masa vor fi la restaurant sau la cantina din cadrul companiei si foarte rar acasa. Discutii de afaceri informale pot avea loc la pranz sau la cina, ambele mai scurte decat in alte tari. Daca totusi suntem invitati acasa, asta reprezinta o onoare deosebita care ni se acorda. Indiferent de motivul invitatiei, este recomandabil sa ajungem la timp si sa nu uitam de cadoul pentru gazda. Sunt recomandate cadourile mici sau modeste: ciocolata, un ghiveci cu flori sau un buchet de flori in numar impar (dar nu 13), carti despre tara de provenienta, lichior din import, accesorii pentru birou. Nerecomandate sunt obiectele ascutite (de exemplu, un set de cutite semnifica ghinion).
Subiecte posibile de discutie: tara de provenienta, calatoriile si politica. Subiecte nerecomandate: discutii despre venituri, posesiuni materiale, criticarea familiei regale olandeze, religie.
Eticheta bacsisului
Toate restaurantele includ bacsisul pe nota de plata. Pentru o calitate deosebita a servirii lasam in plus 5-10% din valoare. Barmanii primesc in jur de 2-5% din valoarea consumatiei. La coafor suma poate varia intre 5-10% din valoarea serviciului, iar pentru taximetrist, 1-2 euro este o suma satisfacatoare, suma care creste daca am avut bagaje grele. La hotel, cameristele primesc pana la 2 euro pentru fiecare zi de sedere, 1 euro de bagaj pentru portar sau hamal, iar receptionerul care a oferit servicii speciale astepta si el un bacsis.
Daca te plimbi pe strazile unui oras cosmopolit cum ar fi New York, Vancouver sau Paris, poti fi surprins de diversitatea oamenilor pe care îi intalnesti. Si nu ma refer doar la fizionomiile lor diverse, ci si la etnia si religia lor, la educatia diferita, la stilul de viata, într-un cuvant, la culturile lor diferite.
Desi la prima vedere ar putea sa para greu realizabil, experimentul convietuirii in aceeasi tara, oras sau birou cu alte culturi s-a dovedit a fi de succes in ultimele decenii. Unul dintre cele mai mari avantaje ale diferentei culturale dintre locuitorii unui oras spre exemplu este creativitatea, dinamismul pe care il pot imprima unui stil de viata sau munca.
Si totusi cum este posibil? Cum oameni care vorbesc limbi diferite, care isi pastreaza cu religiozitate traditiile, care au mosteniri culturale uneori izbitor de diferite pot functiona impreuna, pot adera la un sistem unitar?
Nu vreau sa vorbesc despre Vancouver acum – unde conceptul de diversitate culturala detine rang de politica de stat. Hai sa ne gandim la Bucuresti unde au aparut, desi inca destul de discret, oameni din culturi total diferite de cea romaneasca: chinezi sau coreeni, libanezi sau africani se amesteca printre noi, ne adopta moda si limbajul, ne primesc in restaurantele lor si muncesc cot la cot cu noi. Aproape ca ne-am obisnuit unii cu altii – noi le acceptam diferenta, ei ne accepta regulile si stilul de viata.
Ce se intampla insa cand marim lupa si ne oprim la nivelul unei companii care are propria sa cultura intr-un cadru cultural mai vast al unei tari anume? Nu pare (si nu e) usor sa descifrezi codul sau organizational, sa-l intelegi si sa te adaptezi lui. Cine stie cel mai bine asta? Proaspatul angajat intr-o companie noua sau o tara noua. Mai mult, in cadrul oricarei culturi exista si subculturi (Vanzarile pot avea perspective si atitudini diferite fata de cei de la IT de exemplu).
Indiferent despre ce vorbim – departamente, companii, orase, regiuni geografice – toate se refera la acelasi lucru: semnificatii, istorii, valori diferite. A fi capabil, ca outsider, sa decodezi gesturile, atitudinile, comportamentul unei persoane, oricat de nefamiliare sau ambigue ar parea, înseamna a avea inteligenta culturala. Inteligenta culturala devine o aptitudine aproape vitala într-o lume în care a trece granitele unei tari a devenit o rutina si în care colegul tau de munca poate veni din cel mai îndepartat colt al globului. Cineva cu inteligenta culturala ridicata poate întelege ce ne deosebeste unii de altii. El poate desprinde din comportamentul unei persoane ceea ce este specific grupului sau de apartenenta, ceea ce nu este nici universal, nici personal. Inteligenta culturala functioneaza pe trei dimensiuni: cea cognitiva (întelegerea, la nivel rational, a diferitelor obiceiuri, credinte culturale), cea fizica (capacitatea de a modifica propriul comportament nonverbal, de a prelua gesturile, mimica, intonatia unei culturi diferite) si cea emotional-motivationala (încrederea în propria capacitate de a întelege oameni din culturi nefamiliare, anularea ostilitatii si a inflexibilitatii).
Atunci cand lucrez cu clienti interesati de adaptarea la o cultura diferita – fie ca sunt manageri intr-o companie straina sau simpli turisti, le pun cateva intrebari simple de evaluare. Din perspectiva cognitiva, intrebarile sunt:
- Cand intri in contact cu o noua cultura, stii ce te astepti sa achizitionezi?
- Folosesti orice obstacol pe care il intalnesti pentru a intelege situatiile ulterioare?
- Iti planifici dinainte cum sa interactionezi cu oameni din culturi diferite?
- Poti determina imediat ce e bine si ce e rau intr-o situatie culturala noua?
Intrebari referitoare la comportamentul nonverbal:
- Iti este usor sa-ti modifici limbajul trupului pentru a te integra într-un context cultural nou? (iti poti schimba cu usurinta expresia, stilul de vorbire, accentul, tonul etc.?)
Intrebari din perspectiva emotional-motivationala:
– Ai încredere ca poti lucra bine cu oameni din culturi diferite, poti fi prieten cu ei, poti adopta stilul lor de viata cu usurinta?
Subiectul este vast si are o tona de potential – daca sunt intrebari referitoare la o anumita cultura, situatii culturale specifice sau comunicare intre anumite culturi, le astept cu interes!
Am un nou hobby! Si e foarte, foarte tare! Se numeste ‘In gura presei’, are 50 de minute, il gasesc pe postul TV Antena 3 de luni pana vineri, si are ca obiect (pentru desfatarea mea personala) critica adresata oamenilor de tot felul, (si imaginii lor) de la actori pana la seful statului (nu amintim numele celui din urma pentru ca nu ar fi ‘cool’ deloc).
De fapt, de la ‘Dallas’ incoace, este singurul meu hobby ‘televizat’
In mod evident si complet nesurprinzator pentru cei care ma cunosc, deliciul noului meu hobby este produs de faptul ca show-ul ‘merge’ total impotriva curentului. Este de fapt singura emisiune din Romania cu adevarat anti-trend, care surprinde esenta mentalitatii mioritice - si nu ceea ce se vrea ea sa para (din ciclul re:cool pe bune de la A la Z)
Dar nu stiu de ce tot zic ‘emisiune’ cand de fapt meritul nu e al emisiunii care ca si concept de revista a presei, nu ar aduce nimic nou sau spectaculos in peisajul audio-vizualului romanesc. Meritul de fapt este al lui Mircea Badea, omul din fatza si spatele emisiunii. Dupa parerea mea, Mircea este lider de opinie in mass-media din Romania, din mai multe motive. Iata cateva:
- nu face ‘frumos’ la nenea cu camera doar asa na ca se filmeaza – vorbeste normal, relaxat, nescortos si e surprinzator de spontan
- spune lucrurilor pe nume
- nu face plecaciuni de nici un fel (lucru foarte rar peste tot, mai ales in Romania)
- poseda acea ’sclipire cognitiva’ care diferentiaza o inteligenta spectaculara de una mediocra
- e chiar amuzant (eu chiar ma rad de una singura de mai multe ori in timpul emsiunii)
- e AUTENTIC (trasatura pe cale de disparitie indiferent de punctele cardinale in care te afli)
- e foarte tare!
Kudos Mircea! Esti COOL – chiar daca ‘traiesti in Romania si asta iti ocupa tot timpul’!
Clipul de mai sus e super tare, foarte expresiv si explicit pentru fenomenul de ‘fitze’ din Romania..Enjoooy!
theimagebuilder
Recent Comments